pentru ca sunt lacome, prost-crescute, lipsite de initiativa si conciliere - daca se poate accepta asa ceva cind ele ar trebui de fapt sa 'cedeze'.
detin marfa pe care in general cumparatorul o doreste, si cred ca in afara faptului ca o vind pe bani, trebuie sa te indatoreze emotional pentru acest lucru.
in istoricul meu mental, nu am amintiri decente macar daca nu frumoase cu vinzatoare.
si asta imi creeaza 'suferinta'?
citeodata da.
dar,
am alaturi de bloc de multi ani un magazin de cartier,
tutti-frutti, non-stop. mai scump, cu vinzatoare fumacioase, obraznicute - cind afara la cafele, cind vorbarete inauntru.
in timp, existenta lor de la care nu am pretins mare lucru, ci doar urgenta unei piini sau cutii de lapte, apa minerala, mi-a inoculat o stare de siguranta domestica: daca uit ceva, sigur la ele gasesc. si ce pot eu sa uit: chibriturile cu care aprind cuptorul, otetul cu care la 8 seara trebuie sa clatesc vase de peste, 2 lamii pentru coaja, etc.
de un revelion, la miezul noptii eu cumparam piine, ele chitaiau prin magazin fara regrete.
altadata cumparam pur de spalat vase si biscuiti integrali duminica, iar ele imi spuneau ca au schweppes la rece si inghetata aloma cu ciocolata.
am plecat de la ideea ca in acest magazin mic sunt doar citeva marfuri, in timp am verificat ca au cam tot ce mi-a trebuit urgent.
aveau si un caiet, unde notau clientii fiindca vindeau pe credit, fara buletin!
fiind vecini cred ca le e rusine sa fie impertinente, se tem ca le tii minte si le bati obrazul; iar daca nu potrivesti banii, ramii dator. desigur e o strategie, fiindca nu e comod sa te stii dator cu citiva firfirici, asa ca sigur o sa-i dai inapoi, poate indoit.
si multe altele.
